Ce este porumbul

Porumbul a început să se cultive în Americi, cel mai probabil în Mexic, iar de-acolo s-a răspândit în lumea largă. Peruvienii preincaşi se închinau la o zeiţă a porumbului, care purta pe cap o coroană din ştiuleţi de porumb, dispuşi precum spiţele unei roţi. Naturalistul Joseph Kastner afirmă că amerindienii „venerau [porumbul], considerându-l hrană pregătită de zei şi esenţa din care a fost făurit însuşi omul. . . . Oricine îşi permitea să-l cultive; practic o singură plantă îi asigura unui om hrana pentru o zi“. Însă băştinaşii îşi suplimentau alimentaţia cu fasole, obicei care s-a păstrat în America Latină până în prezent.

Europenii au descoperit porumbul în 1492, odată cu sosirea exploratorului Cristofor Columb în Antile. Fiul acestuia, Ferdinand, a scris că tatăl său a remarcat o cereală „numită porumb. Boabele lui, foarte gustoase, se fierb, se coc sau se macină“. Când s-a întors acasă, Columb a luat cu el boabe de porumb. Drept urmare, potrivit spuselor lui Kastner, „pe la mijlocul secolului al XVI-lea, [porumbul] se cultiva nu numai în Spania, ci şi în Bulgaria şi în Turcia. Negustorii de sclavi l-au dus în Africa. . . . Datorită oamenilor lui Magellan [explorator spaniol originar din Portugalia], planta a ajuns până în Filipine şi în Asia“. Astfel, porumbul a început să se cultive pe scară largă.


În prezent, producţia de porumb este depăşită la nivel mondial doar de producţia de grâu, pe locul trei în clasamentul cerealelor aflându-se orezul. Aceste alimente de bază sunt o sursă de hrană atât pentru majoritatea oamenilor, cât şi pentru animalele domestice.


La fel ca în cazul altor plante graminee, există multe varietăţi de porumb. Numai în Statele Unite se găsesc peste 1 000 de soiuri, inclusiv soiuri hibride. Înălţimea plantelor variază de la 60 cm până la impresionanta cifră de 6 m! Şi lungimea ştiuleţilor variază. Unii au doar 5 cm, pe când alţii ating lungimea incredibilă de 60 cm. În cartea Latin AmericanCooking, de Jonathan Leonard, se spune: „Anumite soiuri de porumb din America de Sud produc ştiuleţi uriaşi în formă de minge de fotbal american, cu boabe plate, lungi de 2,5 cm şi aproape la fel de late“.

Ştiuletele poate avea culori diferite; de obicei este galben, dar poate fi şi roşu, albastru, roz sau negru. În unele cazuri, este chiar dungat ori pestriţ. Nu e de mirare că astfel de ştiuleţi frumos coloraţi nu ajung în oală, ci pe un raft, ca obiecte decorative ce încântă privirea.

Cand s-a introdus porumbul, aceasta planta providentialista in agricultura romaneasca? Unde s-a cultivat ea intai, in Transilvania, in Muntenia sau in Moldova?

Banul Mihai Cantacuzino, autorul unei Horii a romanilor, scrisa in 1776, si a unei genealogii a Cantacuzinilor, atribuie introducerea porumbului in Muntenia inaintasului sau Serban Cantacuzino, care a domnit intre 1678 si 1688.
Pe de alta parte Dinicu Golescu, in Insemnarea a calatoriei mele, tiparita la Buda 1826, afirma ca “intaiul aducator al samantii porumbului iar Constantin Mavrocordat”, cel ce intemeiaza si scoli. Cum acest voievod domneste in Tara Romaneasca intre 1731-1733, 1735-1741 si 1744-1748 -prima domnie cam de o luna(14 septembrie 1730- octombrie 1730) fiind prea scurta pentru a incepe ceva rezulta, din opinia lui Golescu, ca introducerea porumbului s-ar fi facut in prima jumatate a secolului alXVIIIlea. Aceasta informatie este gresita deoarece inca in 1962 constatam ca se cultiva porumbul in Tara Romaneasca. Dintr-un document din acest an, iunie 18, scris la Glodeanu (judetul Buzau) reiese ca semanarea ca porumbul ar fi o planta recent cunoscuta, cum ar fi fost cazul daca ar fi fost cunoscut abia din domnia lui Serban Cantacuzino; suntem deci in drept a formula ipoteza ca porumbul era cunoscut in Muntenia inainte de aceasta domnie.

In Moldova, prima mentiune despre cultivarea papusoiului este din domnia lui Constantin Duca(1693-1695). Din felul cum vorbeste de cultivarea acestei plante, cu sapele prin curaturi, sa nu moara de foame, rezulta ca ea avea un caracter secundar, ca n-ar fi fost deci de mult inradacinata; pe de alta parte insa, ea luase totusi o oarecare extensiune, de vreme ce se putea pune o dare pe pogonul de porumb.

In Transilvania “cucuruzul” era cunoscut de asemenea in veacul alXIIlea . E. Bulz in lucrarea sa aparuta la Sibiu in 1857 afirma ca porumbul s-a cultivat pentru prima data in partile nord-vestice ale Transilvaniei in 1639, apoi pe Valea Somesului incepand cu 1652, pe aceea a Muresului din 1697, in sfarsit pe Valea Tarnavelor si anterior, fructului brazilor. Forma acestui fruct si alcatuirea lui cu randul de solzi, a determinat probabil pe unii cultivatori ai porumbului sa-i zica cucuruz. Astfel incat topicele amintite mai sus nu sunt o indicatie certa pentru stabilirea datei cand s-a introdus cultivarea cerealelor.